În luna mai 2020, salariile medii nete ale angajaților români care activează în domeniul tehnologiei informației au fost de aproximativ 7.800 de lei (1.600 euro), fiind cele mai mari din economia românească, dar printre cele mai mici din industria IT la nivel mondial, piață locală rămânând extrem de competitivă din punct de vedere al costurilor salariale.
Pe de altă parte, cele mai mari 50 de companii de tehnologie din România, care realizează software și soluții digitale pentru companiile din grup sau pentru terţi, și-au majorat în ultimii zece ani de circa patru ori cifra de afaceri și echipele din România. De altfel, în 2019, acestea au ajuns la un rulaj cumulat de trei miliarde de euro și peste 50.000 de angajați, potrivit unei analize Cushman & Wakefield Echinox.
Majoritatea acestor companii, cum sunt Amazon, IBM, HP, Microsoft sau Oracle, se regăsesc și în topul celor mai mari companii de tehnologie la nivel global, fapt ce reconfirmă poziția României în topul celor mai dinamice hub-uri IT din lume.
„De-a lungul ultimilor zece ani, piața de IT din România a trecut de la statutul de speranță la cel de certitudine în ceea ce privește nivelul de competenţă și talent al resurselor locale”.
„Din fericire, actuala criză nu pare să influențeze acest lucru, ba din contră, analizând datele BNR, care ne arată că în primele cinci luni ale anului exporturile de servicii informatice au avansat cu 22% faţă de perioada similară a anului precedent, la aproape 1,9 miliarde de euro.
„În aceste condiții, ne așteptăm că industria de profil să își continue creșterea, atât prin dezvoltarea companiilor existente, cât și prin apariția unor firme noi, locale sau internaționale, susținând atât relansarea economiei locale, cât și cererea pentru spaţii de birouri moderne”, a declarat Cristi Moga, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.
Cu o contribuție de 5,5% la formarea PIB-ului României în 2019, sectorul tehnologiei a devenit un pilon important al economiei naționale, dar și al pieței imobiliare, în condițiile în care companiile din această industrie au fost în ultimul deceniu cel mai activ ocupant de birouri atât în București, cât și în celelalte centre universitare din ţară, precum Cluj, Timișoara sau Iași, generând, în medie, circa 40% din cerere.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în urmă cu doi ani, industria IT de la noi din țară număra 140.000 de angajați, cea mai mare parte a acestora activând în București (46%), Cluj (12%), Timișoara (9%) și Iași (6%).
Stocul de birouri moderne din București și orașele regionale (Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov) se ridică la aproximativ patru milioane de metri pătrați, găzduind circa 350.000 de angajați din domenii diverse, precum IT, telecom, servicii financiare (bănci – asigurări), servicii profesionale (avocați – consultanți), media, etc.
„În contextul pandemiei COVID-19, în care procesele de digitalizare au fost accelerate atât în rândul companiilor, cât și în rândul administrațiilor publice, România este în poziția de a deveni un furnizor important de soluții tehnologice care să contribuie la eficientizarea sistemelor informatice”, mai precizează experții sursei citate anterior.